Monitorizarea
Ține o situație a pierderilor pe anul în care s-au format și a celor deja folosite: este baza oricărei evaluări.
Societăți · Rezultatul exercițiului
O pierdere nu înseamnă bani pierduți de tot: este o creanță asupra profiturilor viitoare. Dar are valoare doar dacă știi cât poți folosi din ea în fiecare an, pentru cât timp și ce o face să dispară.
Când un exercițiu se încheie cu pierdere fiscală, acea pierdere poate fi scăzută din veniturile impozabile ale exercițiilor următoare. Este un mecanism de echitate: întreprinderea este impozitată pe rezultatul mai multor ani, nu al unuia singur.
Regimul se schimbă sensibil în funcție de forma juridică și de regimul contabil.
| Contribuabil | Regimul reportării |
|---|---|
| Societăți de capitaluri | Reportare nelimitată în timp, cu o limită procentuală anuală de folosire |
| Societăți de persoane | Pierderile se atribuie asociaților prin transparență fiscală, cu reguli proprii de folosire |
| Întreprinderi individuale cu contabilitate ordinară | Reportare cu reguli asimilate celor ale societăților |
| Întreprinderi cu contabilitate simplificată | Regim specific, cu criterii proprii de reportare |
| Profesioniști independenți | Pierderile au un tratament distinct, cu reguli proprii |
| Regimul forfettario (regimul forfetar) | Nu se produc pierderi fiscale: venitul se stabilește printr-un coeficient |
Pierderea ajunge la asociați.
Pierderea nu anulează niciodată integral profitul anului: se aplică o limită procentuală care lasă oricum o parte impozabilă.
Riscul nu este trecerea timpului: sunt operațiunile care schimbă asociații sau structura întreprinderii.
Reportarea pierderilor este condiționată de teste asupra capitalurilor proprii și asupra vitalității economice a societății care le-a produs.
Verifică dacă societatea a menținut un nivel minim de venituri și de cheltuieli cu personalul în perioadele anterioare.
Pierderile reportabile nu pot depăși capitalurile proprii rezultate din ultimul bilanț, cu ajustările prevăzute.
Transferul majorității participațiilor, însoțit de schimbarea activității, duce la pierderea dreptului de reportare.
Pierderile sunt un activ fiscal: trebuie monitorizate și luate în calcul în decizii, nu descoperite la final.
Ține o situație a pierderilor pe anul în care s-au format și a celor deja folosite: este baza oricărei evaluări.
Amortizările, provizioanele și evaluările influențează rezultatul și deci formarea sau absorbția pierderilor.
Pierderile reportabile pot justifica înregistrarea de impozite anticipate (creanțe de impozit amânat), dacă există perspective rezonabile de recuperare.
Verifică dinainte efectul asupra posibilității de a folosi pierderile: poate schimba avantajul întregii operațiuni.
Permite compensarea imediată a pierderilor unei societăți cu profiturile alteia din grup.
Pierderile rămân la contribuabilul care le-a produs: nu urmează afacerea vândută.
Privesc aproape întotdeauna urmărirea pierderilor și lipsa verificării înainte de operațiuni.
Pentru contribuabilii supuși IRES reportarea este de regulă nelimitată în timp: pierderea nu se stinge doar prin trecerea anilor.
Ce o face să se piardă sunt operațiunile extraordinare care nu trec testele prevăzute și schimbarea controlului însoțită de schimbarea activității. Acolo se concentrează riscul, nu în timp.
Nu complet: folosirea anuală este permisă în limita unui procent din venitul impozabil al perioadei, iar o parte rămâne oricum impozitată.
Fac excepție pierderile realizate în primii ani de activitate, legate de o activitate productivă nouă, care se folosesc fără limita procentuală.
Doar dacă operațiunea trece testele prevăzute. Transferul majorității participațiilor însoțit de schimbarea activității principale duce la pierderea dreptului de reportare.
Este o normă antievazionistă gândită tocmai pentru a împiedica cumpărarea unor societăți golite de conținut doar pentru a le folosi pierderile. Verificarea se face în due diligence, înainte de a stabili prețul operațiunii.
În societățile de persoane, cum este SNC (societatea în nume colectiv), pierderea se atribuie asociaților prin transparență, proporțional cu cotele de participare, indiferent dacă a fost acoperită sau nu.
Fiecare asociat o folosește apoi după regulile aplicabile situației sale. Este oglinda exactă a mecanismului prin care se atribuie profiturile.
Înainte de o fuziune sau de o schimbare a asociaților, merită întotdeauna verificat ce rămâne utilizabil.